M-am gândit să continui seria de cartiere în care am locuit cu Ozana, cartierul în care m-am mutat în anul II de facultate și de unde am rămas cu amintiri faine și prieteni pe viață.
La cămin am locuit aici, cel din Pallady, nou construit și cu condiții foarte bune la acea vreme – când am văzut camera, parcă nu-mi venea să cred că eram într-un cămin studențesc și că urma să locuiesc acolo, cel puțin în anul respectiv. Apoi a început școala, m-am împrietenit cu colegele de cameră, cu alte persoane din cămin…
Ne petreceam mult timp în cămin – aici învățam, purtam discuții interminabile, jucam cărți, mergeam la chefuri în weekend, povesteam… Îmi plăcea însă și să ies. La momentul acela nu cunoșteam bine Bucureștiul, dar trăsesem concluzia din modul în care reazționau cunoscuții mei că zona aceasta, aflată cumva către periferie, nu era cel mai bun cartier posibil.
Asta nu m-a împiedicat să îl explorez și să trag concluzia că îmi place. Îmi plăcea faptul că bulevardul și străzile în general erau largi și exista destul de multă vegetație, comparativ cu celelalte cartiere cel puțin. Îmi plăcea și aerul de cartier de blocuri – multe, dar nu foarte înghesuite – îmi aduceau aminte de cartierul în care copilărisem.
Pe atunci, activitățile mele se rezumau la școală, cămin, ieșiri prin centru (relativ rare, la cinema în general) și plimbări prin cartier. Bucureștiul era diferit în jurul anului 2000…
Nu erau malluri și nici centre comerciale (se deschisese o Billa în care am fost de câteva ori, dar nu făceam cumpărături cu regularitate de acolo) sau piețe amenajate. Ne cumpăram haine din IDM și Pavilionul H, prilej de excursii vesele între fete.
Nu aveam net, cel puțin nu la cămin, și nici obiceiul de a ne informa de acolo. Dacă vroiam să ajung într-un loc pe care nu îl știam, luam camerele de cămin la rând, până la urmă găseam pe cineva care a fost și-mi putea spune cu ce mijloace de transport pot ajunge.
Îmi aduc aminte că tot în acea perioadă am ajuns la un botez, o petrecere simpatică, dar foarte simplă – nici pomeneală de ursitoare de botez în București sau de alte lucruri care astăzi sunt normale, dar atunci nu existau.
Cred că perioada petrecută în Ozana a fost una dintre cele mai frumoase ale mele – o perioadă boemă, în care mi-am făcut prieteni și m-am bucurat cu adevărat de viața de student. De atunci am rămas cu nostalgia Titanului, urmand ca, peste ani, să ajungem să ne cumpărăm aici primul apartament.
Din Ozana m-am mutat în Regie, apoi în Grozăvești – o experiență foarte diferită, despre care povestim cu altă ocazie :).
Leave a Reply