Remarcasem demult Casa Filipescu-Cesianu în timp ce mă plimbam pe Calea Victoriei. Mi se părea impunătoare și cochetă, cu o curte imensă în care tare mi-aș fi dorit să mă plimb…
Pe atunci nu știam că găzduia depozitul de patrimoniu al Muzeului Municipiului București sau că se punea problema transformării acesteia într-un muzeu.
Așa că din momentul în care a fost deschisă pentru public, nu am așteptat prea mult pentru a o vizita.
Prea multe despre povestea Casei Filipescu-Cesianu nu știam și nici nu am aflat în urma vizitei. O casă veche, una dintre puținele reședințe aristocratice ale Bucureștilor din la Belle Epoque, rămasă fidelă proiectului inițial. Casa a fost locuința câtorva familii aristocrate, precum Iancu Filipescu și Maria Ghica Filipescu. Constantin Cesianu este cel care a extins această reședință aritocratică, cu sprijinul arhitectului Leonida Negrescu, prilej cu care sunt realizate decorațiile exterioare, acoperișul imperial și este amenajat parcul reședinței.
Casa Filipescu Cesianu găzduiește momentan o expoziție intitulată „Novecento” – cea mai interesantă sută de ani din istoria Bucureștiului. Parterul este dedicat Bucureștiului secolului XX – și e foarte frumos să descoperi cum s-au schimbat lucrurile de atunci și până acum, dar și cum multe dintre clădiri au rămas la fel, la etaj expoziția pătrunzând în diverse case bucureștene vechi.
Cred că este vorba mai degrabă despre începutul de secol XX – mi-ar fi plăcut mult să existe mai multe explicații cu privire la expoziție.
Oricum, plimbarea prin camerele vechi, acum renovate, m-a ajutat să descopăr un București pe care l-am cunoscut doar din fotografii și care mi-e drag.
…Un București cu o Cale a Victoriei mereu aglomerată:
…Un București cu ambuteiaje în trafic – cu tramvaie, mașinile erau puține – atunci când ploua:
…Un București și mai vechi, în care tramvaiele erau trase de cai:
… Un București ai cărui oameni erau mai veseli și mai relaxați parcă… și, în care pantofii cu toc se potriveau de minune cu șosetele albe 🙂
Sunt puține imagini, eu îți recomand să ajungi chiar tu la muzeul căruia i se va alătura în curând și un Lapidarium, mai ales că în această perioadă se poate vizita gratuit.
Dacă prinzi o zi însorită, cu atât mai bine, muzeul are o curte imensă, care îmi amintește de Casa Melik, cu un foișor și mulți copaci, în care e foarte fain să te plimbi!
În această perioadă vizitarea Casei Filipescu-Cesianu este gratuită. Ajungi foarte ușor aici, plecând pe Calea Victoriei de la Metrou Victoriei, fiind una dintre primele case.
Claudia says
22/10/2015 at 13:32Am remarcat-o de multa vreme, nu stiam ce va fi cu ea dupa renovare, ma bucur ca se poate vizita.