Crystal Tower Business Center se află pe bulevardul Iancu de Hunedoara și este sediul central al băncii ING. La etajul 15 însă găzduiește Restaurantul Sole, foarte elegant și – cum altfel – cu o priveliște fabuloasă.
Eu însă am avut ocazia să admir Bucureștiul un pic mai… de sus. De pe heliportul situat deasupra restaurantului Sole unde, după ce mi-am învins teama de înălțime, sau mai degrabă am reușit să o aduc la un nivel acceptabil, având în vedere situația – deasupra unei clădiri extrem de înalte, fără vreo balustradă la vreunul dintre capete – deși nu cred că era o situație foarte periculoasă, neapropiindu-ne de margini, iar ultima parte a clădirii fiind ceva mai mică decât etajul 15.
Oricum, prea mult timp nu am avut să îmi analizez teama de înălțime: aveam maxim 10 minute la dispoziție pentru a admira peisajul. Așa că repede-repede am început să mă bucur de priveliște și să fac și câteva fotografii. Îmi tremura un pic mâna (vântul era de vină, hai și un pic de frică), așa că fotografiile nu sunt grozave.
Iată ce am reușit să pozez:
O fotografie ca de la turn cu 15 etaje către unul cu 37 de etaje. În zare este Sky Tower, cea mai înaltă clădire din București, cu o înălțime de 137 de metri:
Iancu de Hunedoara se continuă cu Șoseaua Ștefan cel Mare, una dintre cele mai aglomerate din București. Minusculă de sus, și aparent puțin aglomerată
Casa Presei Libere, o altă clădire emblematică a Capitalei, precedată de zona de case, mai mici sau mai mari, fără o logică a înșiruirii lor, așa cum e de fapt tot Bucureștiul. Mi-am amintit de Parisul văzut de pe turnul Effel, unde casele și străzile erau înșiruite frumos, zici că cineva făcuse planul de acolo de sus și trăsese cu rigla totul. Dar are și dezordinea aceasta un farmec aparte, care este al nostru și pe care poate că ar trebui să învățăm să îl apreciem.
Podul Basarab:
Pe partea cealaltă, Intercontinentalul și Hotelul Howard Johnson:
—————————————–
Mulțumesc Pastel și Marionnaud pentru această experiență inedită! Vă mai spun doar că Marionnaud a lansat cu ocazia acestui eveniment la înălțime o colecție nouă de produse proprii și de parfumuri exclusive pentru sezonul de primăvară-vară. Geluri de duș cu infuzii fresh și exotice, palete noi de culori pentru machiaj în tonurile primăverii, creme cu texturi ușoare de la Mastic SPA, creme și parfumuri din colecția Di Palomo, plus o selecție senzațională de parfumuri exclusive ne așteaptă în acest sezon în magazinele Marionnaud.
Leave a Reply