Este un post de pe vechiul Blog de Bucuresti, insa m-am hotarat sa il reiau pentru ca ajunge foarte multa lume la mine pe blog prin expresii de genul “metode de economisire”, “cum economisim” “cum sa facem sa ne ajunga banii” si ma gandesc ca, audienta actualului blog fiind mult mai larga, s-ar putea sa gaseasca un raspuns la toate aceste intrebari.
Il gasiti mai jos:
M-am hotarat sa scriu despre bani astazi. Despre bani si administrarea lor.
Doua lucruri am observat la conationalii nostri legat de comportamentul financiar. Unul este ca se plang foarte mult (si pe buna dreptate, as indrazni sa spun, avand in vedere ca de la Revolutie incoace am avut numai generatii de sacrificiu) si al doilea este ca sunt in general reticenti la sfaturile oferite de ceilalti cu privire la posibilitatile de a economisi sau la incercarea oricui de a-i ajuta sa depaseasca momentele dificile din acest punct de vedere.
O sa incerc in cele ce urmeaza sa structurez o serie de – spuneti-le cum vreti – reguli, sau sfaturi, pentru cineva care incearca sa depaseasca un anumit moment sau care nu reuseste niciodata sa se incadreze intr-un anumit buget. Care poate fi mai mare sau mai mic, sunt oameni care nu reusesc sa se descurce cu 500 de lei, la fel cum sunt oameni care nu se descurca cu 5000 de lei.
O prima etapa prin care trebuie sa treci este constientizarea faptului ca ai o problema. Am observat ca majoritatea, ajungand aici, incep sa se planga. La rude, la cunoscuti, despre cat de grea este viata si ce greu este sa traiesti cu X lei.
Da, viata este grea. Romania are, din pacate, unul dintre cele mai scazute niveluri de trai din Europa. Insa a te plange despre situatia ta este, in afara de cazul in care dai de o inima miloasa ca a lui Gigi Becali si ai norocul sa il si impresionezi, cea mai proasta solutie pe care o poti adopta.
A te plange despre greutatile tale nu inseamna decat timp pierdut. Timp pe care l-ai putea folosi pentru a-ti analiza situatia financiara si a cauta o solutie.
Aceasta analiza a situatiei financiare este o a doua etapa, obligatorie dupa parerea mea. Sa vezi ce nu merge si ce nu. Sa pui pe o foaie veniturile, ale tale si ale membrilor familiei. Sa pui alaturi cheltuielile. Sa vezi unde e buba. Pentru ca daca ai probleme inseamna ca veniturile sunt mai mici decat cheltuielile. Si nu e ok. De fapt, o sa trecem la o a treia etapa, cea mai importanta, poate.
A treia etapa este cea in care faci orice, te dai peste cap adica, pana cand cheltuielile nu depasesc veniturile. Stiu ca e greu, dar stiu de asemenea ca nu este imposibil. Am avut o perioada in care mancam pilaf de nu mai pot sa ii suport nici mirosul. Ceapa, orez si ulei, atat imi permiteam sa imi cumpar. Si painea mi se parea scumpa, si cartofii. E adevarat ca am lasat demult in urma aceasta perioada, dar urmare a ei stiu cum este si stiu ca se poate.
Si dupa ce reusesti toate astea, a patra etapa si ultima despre care am sa vorbesc astazi este acumularea a ceea ce americanii numesc „emergency fund”. Bani albi pentru zile negre, pe romaneste. Cat sa fie acest fond de urgenta? La carte scrie ca de 3-6 ori mai mult decat suma minima de care ai nevoie pentru a supravietui o luna. Eu as zice ca se poate incepe cu putin. Nu stiu, cu un salariu sa zicem. Nu te-ai simti mai bine daca ai avea un salariu pus deoparte?
Bineinteles ca nu trebuie sa pui acesti bani dintr-o data. Nici nu ai avea cum. Ramane la latitudinea ta sa stabilesti suma aia de care te poti lipsi, dupa ce ai platit ratele si utilitatile, sa zicem. Chiar daca ti se pare ridicol de mica suma, se aduna. Si intr-un an, sau poate doi, poti sa acumulezi acest fond de urgenta…
Si odata ce il ai, poti sa incepi sa visezi. La vacante si calatorii, la o casa cu gradina in afara orasului, sau doar la schimbarea masinii de spalat sau a frigiderului, pentru ca e bine sa stii si ce si cat iti permiti.
Pentru ca tocmai trecem printr-o criza care se datoreaza faptului ca oamenii au crezut ca fericirea pe datorie este una reala si trebuie sa invatam, sau sa reinvatam bucuria lucrurilor pe care le-am luat punand „ban pe ban”.
Primul meu job a durat fix o zi. In vacanta dintre anul I si II de facultate, m-am angajat la o cofetarie din Costinesti.
Unde am batut recordul la spart pahare, impiedicari… Pana seara m-am ales cu ditai factura de achitat (pentru pahare, plus ca mancasem o prajitura la pranz) si cu indemnul sa merg acasa, ca or sa se hotarasca ei daca ma mai cheama sau nu.
Bineinteles, nu m-au mai chemat.
Atunci am inteles ca as face bine sa ma apuc mai serios de invatat, ca la trebi din astea nu am nici o sansa. Peste cateva luni am avut un job mai serios si unde chiar m-am descurcat, profa de engleza.
Aveti liber la impartasit impresii despre primul vostru job.
Ieri a mai murit un militar roman in Afganistan. Dincolo de divergentele de opinii legate de legitimitatea prezentei Romaniei pe acele fronturi, de faptul ca acestia pleaca constienti ca se poate sa se intoarca eroi, felul in care alege presa sa prezinte aceste stiri, sec, cu evidenta tenta senzationala, ca si cum ar fi orice alta stire de senzatie legata de nu stiu ce crima prin Ferentari sau jaf la o obscura casa de schimb valutar, nu poate sa ma lase rece.
Am gasit insa – abia azi, desi dateaza din ianuarie, un altfel de articol. In Adevarul. Despre Vasile Unguras.
Citesc mare pe ecranul televizorului ca zise presedintele nostru ca 99% din romani asculta manele. Si imi dau seama ca iar sunt in minoritate.
Am zis eu demult ca sunt atipica. Nu m-am aruncat sa imi iau casa pe varf imobiliar, desi am fi putut lua un credit. Nici masina nu ma tenteaza. Nu ma intereseaza sa ies in evidenta, mai ales nu cu chestii care ar presupune afisarea unei anumite… prosperitati.
Daca e functional si imi trebuie, e ok. Daca nu, poate sa mai astepte.
Sunt atipica, asadar. Nici manele nu ascult, asa ca 99% din romani. Ma scuzati, domnule presedinte.
Week-end-ul meu a inceput cu o vineri dupa amiaza cu dureri de cap (la propriu). Dar despre asta v-am povestit.
· A urmat o seara incheiata repede, la somn.
· Am stat in cea mai mare parte fara net. Si a fost bine
· M-am odihnit, si iarasi a fost bine
· M-am vazut cu o prietena de care imi era dor. Am depanat amintiri, am facut si ceva treaba… A fost frumos.
· Am ajuns si printr-un mall, in cautare de ceva cadouri. Cadouri nu am gasit, insa mi-am dat seama cat de mult imi lipseste primavara cu ale ei posibilitati de activitati in aer liber
· Am urmarit ceva competitii de la Olimpiada, imi lipseste acea perioada din viata mea in care stiam despre tot si despre toti din sport
· Si da, am vazut si ca PSD ul are un nou presedinte, si m-am si plictisit de interminabilele impresii si dezbateri pe seama subiectului
Cam asta a fost. Diferenta fata de vineri dupa amiaza e mare. Sunt odihnita, nu ma doare capul, si ceva-ceva mai optimista. Va doresc o saptamana frumoasa!