Ne trezim uneori, speriati de sunetul strident al alarmei telefonului, alergam buimaci catre baie, poposind rapid in bucatarie, pentru a pune apa la fiert pentru cafea. Zgomotul orasului e acolo, bem cafeaua in graba, intre 2 bluze pentru care trebuie sa ne hotaram, spalatul unei farfurii uitate de cu seara in chiuveta, si doua guri luate in graba din sendvisul ramas de la micul dejun de ieri, pe fundalul claxoanelor masinilor care nu mai au loc pe strazile mai mult decat aglomerate.
Si iesim in strada, printre oameni grabiti si masini cu soferi si mai grabiti, in miros de tevi de esapament si cu un gust amar in cerul gurii. Autobuzul se lasa asteptat – cum altfel – zece minute, douazeci de minute, douazeci si cinci de minute. Si vine intr-un final, si ne urcam, printre alti oameni grabiti, plictisiti, somnorosi, morocanosi.
Urmeaza o noua lunga asteptare, a metroului, insotita de asteptarea in metrou, de 2-3-5 minute in fiecare statie, de parca exista o conspiratie a planetelor, care vor sa ajungem cat mai tarziu la lucru. Ajungem si acolo intr-un final, salutam, deja plictisiti, alte fete somnoroase, obosite, plictisite. Opt sau noua ore de munca se scurg domol. Cu clienti, cu deadline-uri, cu alti clienti si noi deadline-uri.
Plecam acasa asistand absenti la spectacolul strazii, acelasi de fiecare data. In autobuz, o fetita frumoasa, cu un zambet larg pe fata, si o floare mare in mana: “Eu sunt Iulia si am zece ani. Pe tine cum te cheama?”. Zambetul larg si prietenos al fetitei este molipsitor, generand un alt zambet: “Tot Iulia, si sunt mai mare decat tine”. O mana intinsa, o floare care pleaca din mana mica in mana mai mare.
La vita e bella. Va mai amintiti filmul lui Roberto Benigni?
Tags: Din viata
Frumos film.
Bafta cu blogul!
Multumesc. Bine-ai venit si te mai astept pe aici
super film! finalul este de nota 2000!
Nu-i asa? Mi-e dor sa il revad, poate ca am sa o fac chiar in week-end…
Frumos descris:)
Filmul e cu adevărat superb. Benigni e cu adevărat fabulos.
Apropo de ce scrii, eu am ajuns de mult timp la concluzia că trebuie să profit cât de mult pot de fiecare clipă în care nu sunt prins de vârtejul atât de obositor al rutinei de zi cu zi. Când ies de la serviciu, pur şi simplu îmi şterg din minte orice ţine de serviciu, de exemplu. M-am educat să fac asta, greu, dar până la urmă a mers
Eu sunt inca in curs de… In mare parte imi iese, problema e ca toata nebunia asta din jur a ajuns sa ma oboseasca
[...] Trecem in fiecare zi, obositi, grabiti, ingandurati, cu pasi repezi, uitand sa zambim, sa ne ridicam pentru a oferi locul cuiva care are probleme, sa ne dam la o parte ca sa treaca cineva grabit in fata noastra. Uitam ca cel de langa noi ar putea sa fie la fel de suparat, ingandurat, trist sau numai la fel de plictisit ca si noi. Si ne aduce aminte cineva, cu un simplu gest. Si zambim. Pana la urma, atata timp cat mai exista asemenea oameni, viata e frumoasa. [...]
Unul din filmele mele de top 10. Il ador pe Benigni.
Dar de filmul „Amelie” ce zici?
Amelie e printre preferatele mele. L-am vazut de 4 sau 5 ori, nu mai stiu.