Va mai aduceti aminte cand eram eu suparata pe nesuferitul asta de telefon mobil? Acum sunt si mai suparata.
Sa vedeti. Se ia una bucata dupa amiaza frumoasa de duminica, ce urma a fi petrecuta in Herestrau. Si noi, adica eu si EL, doua personaje care ne indreptam spre Herestrau ca sa ne intalnim cu cativa prieteni. Locul de desfasurare al actului intai este in metrou, undeva intre Piata Romana si Piata Victoriei, cand constatam ca mi-am uitat telefonul acasa. Cum numerele prietenilor erau doar in celularul meu, ne-am dat seama ca s-ar putea sa avem o problema.
Actul doi se petrece la locul intalnirii. La intrarea in Parcul Herestrau dinspre Charles de Gaulle. Chiar in fata statuii, acolo unde ajungem undeva pe la 13.38, cu 8 minute mai tarziu decat momentul specificat.
Punctul culminant este atunci cand, dupa vreo 15 de minute de plimbat in jurul statuii, ne dam seama ca nu are sens. Parcul e mare si plin, lumea s-a gandit cu siguranta ca ma va suna, asa ca se plimba probabil prin parc in ideea ca o sa sun cand sunt si eu prin preajma.
Variantele sunt mai multe, ne plimbam pur si simplu amandoi si asta e, ne enervam amandoi si ne luam talpasita… Am ales o alta varianta, pentru ca scopul principal al intalnirii era sa ne vedem cu o prietena draga care va pleca pentru cateva luni si sa ne jucam cu fetita unei alte prietene pe care nu o vazusem de cand era bebelus, si care locuieste in alt oras, deci ratam amandoi doua ocazii.
Asa ca pleaca dumnealui frumusel catre casa, sa recupereze buclucasul telefon. Actul 3 se petrece acasa, acolo unde el se hotaraste sa se culce si doar sa ma sune sa imi dea numerele de telefon.
In actul IV eu ma invart in continuare in jurului lui De Gaulle, pana primesc telefonul cu pricina.
Ultimul act e simpatic: o dupa amiaza frumoasa de duminica, in Herestrau, cu povesti si prieteni, gandindu-ne din cand in cand la el care dormea, cu telefonul buclucas alaturi.
Stiu, stiu, o sa mi-o spuneti pe aia cu inadaptarea la timpurile noastre. Hmmm… si ar cam trebui sa va dau dreptate.
Una peste alta, eu am petrecut o dupa amiaza frumoasa alaturi de oameni care imi sun dragi, iar EL a petrecut o dupa amiaza si mai frumoasa dormind 
De unde tragem concluzia că uneori un somn bun e de preferat unei joace cu fetiţa unei prietene…Eu îl înţeleg, deh, sunt bărbat
Ei, de fapt lucrurile erau distribuite pe centre de preocupari: fetele au stat la terasa, fetita era cu bunica la locul de joaca, iar el trebuia sa stea cu baietii… Dar bineinteles ca si eu l-am inteles!
Eu imi amintesc de un cantonament cand am adormit inainte de masa de dimineata. Am ajuns in camera dupa antrenament si m-am gandit ca stau 5 min in pat.
Nu m-am trezit sa ma duc la masa, nici n-am auzit cand colega de camera batea cu pumnii in usa sa-i deschid, si a trebuit sa fac si o tura de hotel in plus la antrenamentul de seara.
Cand m-am trezit?Inainte de masa de pranz!
Colega de camera n-a facut baie in dimineata aceea pt ca nu a avut cum sa-si ia costumul din camera.
De ce am adormit asa? Pentru ca in urma cu o seara fugiseram in discoteca si am stat pana dimineata sa vedem rasaritul:)
Fetele au dormit pe plaja fara sa dea de banuit…eu in camera:)
Ei, tot de necazuri de-astea să ai parte, nu de altele mai mari!
Ei, cata dreptate ai! Da’ eu zic ca nici macar nu a fost necaz, ca am petrecut o dupa amiaza foarte frumoasa. Mai ales cand ma uit acum pe geam si vad nori si ploaie, imi dau seama ce frumos a fost