Nov
9
La iesirea de la Timpuri Noi, cea pe care o folosesc eu, cum altfel, s-a deschis o covrigarie. Trec de fiecare data si inghit in sec (deh, sa mai mananc si covrigi la 7 seara chiar ca ar fi prea de tot). Si miroase frumos – a covrigi calzi, exact cum mirosea in bucataria bunicii cand facea tot un fel de covrigei.
Se pare ca e afacerea ideala pe timp de criza, covrigii sunt ieftini si buni (in prima seara marturisesc ca am pacatuit cu unul, ca sa vad ce gust au, cum altfel). Este, de fiecare data, coada, lumea se inghesuie sa cumpere unul, doi, sau poate mai multi inainte de a-si continua drumul catre casa.
Eu maresc pasul, amintindu-mi de alti covrigi, de bucataria bunicii, de copilarie, de bunici… Si mi-e dor.
Ce buni sunt covrigii! Si eu am o covrigarie la colt de strada, la intrarea in piata. Dimineata nu e nimic mai bun decat doi covrigi calzi-fierbinti cu susan. Gustul, mirosul, plus o cafea aburinda…mmmm…