Era o dimineata senina de vara, aparent ca multe altele. Insa nu, nu era o dimineata obisnuita, pentru ca mergeam la un concurs de pescuit. Primul pentru mine, unul din multele pentru bunicul. Aveam emotii, emotii mari, desi singurul lucru pe care trebuia sa il fac era sa stau cuminte. Pentru ca pestii aveau un al saselea simt si ne auzeau pe noi, oamenii, de acolo, din casuta lor de sub apa, si fugeau.

Racoarea diminetii nu o simteam, imi simteam doar inima batand de emotie. De emotie si de bucurie ca familionul reunit decisese ca pot merge si eu cu bunicul la concursul de pescuit. Si ca bunicul fusese de acord. Eu urma sa tin evidenta pestilor si sa pun capacul la caldarea care urma sa numere din ce in ce mai multi pesti, un numar impresionant de pesti care urma, in final, sa il aduca pe bunicul pe primul loc, ca aproape de fiecare data. Eram mare, adicatelea.
Bineinteles ca ziua a trecut repede.

Faptul ca am castigat in final, super echipa formata din mine si bunicul, a fost ceva normal. Nu si pentru mine, care am topait tot drumul inapoi de parca luasem medalia de aur la Olimpiada. Si m-am intors cu povesti care urmau sa-mi ajunga pana la … urmatorul concurs de pescuit.

Cum trasese primul peste, cun se adunau pestii in galeata noastra si toata lumea se uita mereu dupa noi, cum ii eliberam pe cei micuti, ca nu erau “valabili”, cum statusem eu linistita si fara sa scot o vorba toata ziua, si – cel mai important – cum bunicul ma decretase “mare”, ca urmare a faptului ca nu scosesem o vorba decat tarziu, seara, dupa ce totul se terminase si castigasem deja.

Dar, tineam eu sa subliniez de fiecare data cand reluam povestile despre pescuit, eu eram mare oricum, nu numai din cauza ca tacusem o zi intreaga. Eram mare pentru ca in toamna urma sa implinesc 5 ani.

Asa visa o pustaica de aproape 5 ani ca va povesti tuturor cum a fost primul ei concurs de pescuit. Adevarul este ca bunicul nu a luat-o niciodata la pescuit, pentru ca vorbea tot timpul si ar fi speriat pestii.

Acest articol este scris in cadrul jocului “Sa aberam pe o tema data”. In afara de mine, in cursul zilei de azi vor abera pe aceasta tema si ceilalti participanti si anume Canguru,Cell61, Compadvice, Gamalia, Geocer, Giulia Szavo, Julie, Leo, Little Red, Nakudo, Orianda, Rappa_ru, Simion Cristian

10 Responses to “Aberatie pe a patra tema data: concurs de pescuit”

  1. Rappa_ru' says:

    Foarte frumos…sunt sigur ca inca mai viseaza, si ca anii care au trecut nu au facut decat sa arate sufletul pustoacei…oare am dreptate ?…frumos articolul:)

  2. Geocer says:

    Visa si ea frumos, deh.

  3. giuliaszavo says:

    cred ca de asta nu m-am ales cu hobbyul asta. Cum sa tac eu o zi întreaga.

  4. celmaibun says:

    Super tare faza cu vorbitul întruna :) ), rezonabil bunicu’ :)

  5. cell61 says:

    Foarte frumoasă povestea ta. Așa-s oamenii mari uneori, nu fac întotdeauna lucrurile pe care vrem noi să le facă…

  6. Orianda says:

    …mai, e bine pana avem visarea! Dupa ce va disparea si ea va fi mai grav!
    Mi-a placut postarea!

  7. ha ha ha! eu la 5 ani visam acadele!

  8. Iulia says:

    @giulia: nu-i asa. greu, foarte greu sa stai atata timp fara sa zici nimic
    @cristian: eu cred ca am avut o obsesie cu crescutul mare. am povestit si mai demult aici pe blog, eu am fost ferm convinsa ca dupa prima zi de scoala o sa fiu om mare si am fost profund dezamagita sa aud ca de fapt nu era chiar asa
    @cel mai bun: bunicul meu cel rezonabil nici acum nu ma ia la pescuit, tot din considerente de limbutie :) dar nici nu mai ajung eu asa de des pe acasa…
    @cell61: nu-i asa? naspeti oamenii mari astia…
    @geocer: asa-i
    orianda, iti multumesc…de fapt, tuturor va multumesc ca ati avut rabdare sa cititi istorioara mea :)
    si sper ca nu am uitat pe nimeni…

  9. Tu chiar aberezi ? :)

  10. Iulia says:

    Cum ma pricep si eu :)

Leave a Reply

You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>