Rubrica aceasta a luat o pauză prea lungă parcă, dar uitându-mă pe evenimentele acestui weekend în București mi-am spus că nu ar fi deloc rău să trec și pe blog o scurtă selecție, mai ales că îmi doresc să ajung la o parte dintre ele.
Săptămâna aceasta cred că Bucureștiul va fi destul de aglomerat, toată lumea așteptând weekendul prelungit de Rusalii. Pentru care am și o recomandare dacă nu ți-ai făcut încă planuri, o mulțime de oferte pentru acea perioadă, atât în țară, cât și în străinătate, prin IkaTurism.ro.
Revenind însă la acest weekend, iată câteva idei care sper să te ajute și pe tine:
Femei pe Mătăsari #7
Festival urban, 26-28 mai, Strada Mătăsari
Este un proiect foarte fain, menit să arate fața frumoasă a uneia dintre zonele vechi, destul de rău-famate, dar pline de povești ale Bucureștiului.
Dacă ai drum prin zona Iancului, merită să faci un popas pe strada Mătăsari, va fi cu siguranță aglomerat, cu multă lume – dar și cu veselie. Musai să te gândești la o soluție pentru mașină, e inutil cred să îți spun că va fi greu de găsit un loc, dar noi ne-am confruntat cu această problemă în anii trecuți.
Bookfest
Salon Internațional de carte, 24 – 28 mai, ROMEXPO. Intrare liberă
Aflat deja la ediția a XII-a, Salonul Internațional de Carte Bookfest are loc anul acesta la București în perioada 24 – 28 mai în pavilioanele C1, C2, C4, C5, ROMEXPO. Intrarea este liberă.
Puține ediții de Bookfest am ratat eu și mi-am propus să ajung și la aceasta, e o atmosferă frumoasă la salon, sunt prezente cele mai mari edituri de la noi, cu lansări de carte și reduceri importante de multe ori.
Să mai spunem că Suedia este oaspetele de onoare al ediţiei din acest an a Salonului, Ambasada Suediei în România organizând nu mai puțin de 20 de evenimente cu această ocazie. În cadrul Pavilionului C4 îi găsești.
Romanian Design Week
20-28 mai, Mega Image Concept Store, Str. Grigore Cobălcescu,45
Evenimentul anual de promovare a designului românesc se desfășoară într-o locație nouă în acest an, un viitor Mega Image Concept Store.
Eu recunosc că mă obișnuisem cu cea din Piața Amzei. Evenimentul reunește anul acesta 200 de lucrări semnate de 150 de designeri și arhitecți, iar accesul se face pe baza unui bilet cumpărat online (10 lei), sau direct de la expoziție (15 lei).
Street Food in the Park – ParkLake Garden Edition
Festival culinar – 25-28 mai, Parcul IOR
La 2 pași de locuința mea, nu aveam cum să nu menționez acest eveniment! A fost și săptămâna trecută ceva asemănător și am ajuns într-una dintre după-amiezele de weekend, probabil că nu voi rata nici săptămâna aceasta. O să fie probabil genul de târg cu care ne-am obișnuit (zona e foarte frumoasă și merită vizitată – un bonus pot spune), cu concertele celor de la Vama, Taxi, ROA şi Vunk.
Evenimentul se va desfăşura în zilele de 25 şi 26 mai între 16:00-23:00, și între 27-28 mai între orele 11:00-23:00.
Natura Fest 2017
26 Mai – 28 Mai, Parcul Izvor
Natura Fest înseamnă trei zile de distracție responsabilă față de mediu! Vom avea parte de activități și ateliere de reciclare, concerte, expoziții și alte surprize pentru toate categoriile de public.
Concertele vor fi:
Vineri: Runna, NEXT EX, byron,
Sâmbătă: Mr.jurjak, Otherside, Les Elephants Bizarres
Duminică: K-lu, Basska, Șuie Paparude
Tu ce planuri ai pentru acest weekend? Dar pentru cel de Rusalii?
Leave a Reply