L-am botezat așa încă de anul trecut, când l-am văzut transformat în derdeluș, când am văzut uneori sute de copii și părinți împreună cu ei strigând Pârtieeee și aruncându-se la vale cu sănii și diverse alte derivate ale lor.
Dealul Mare e unul dintre puținele locuri din IOR în care poți să-ți dai fără frică drumul la vale (celelalte mici delușoare sunt în jurul lacului și riscul e evident – am văzut și oameni intrați la apă, la propriu).
Dar nu doar iarna e animat. Vara e în egală măsură frecventat, de copii și nu numai. Unii aleg să stea, pur și simplu, de vorbă pe o pătură (sau nu neapărat), la discuții, alții își dau drumul de pe el în baloane imense…
Un deal aparent oarecare, dar am ales să vorbesc despre el pentru că are o poveste. Una care era cât pe-aici să fie tristă, dacă un grup de oameni nu s-ar fi adunat și nu ar fi protestat împotriva ideii de a transforma dealul… în cu totul altceva.
Aici trebuia să fie Sala Polivalentă care ar fi betonat cel puțin 3000 de metri pătrați din parc (spun cel puțin pentru că, în afară de suprafața propriu zisă a sălii, cu siguranță că s-ar fi făcut măcar o alee și o suprafață de acces, că doar nu s-ar fi intrat în sală direct de pe iarbă).
Oamenii au strâns din fericire rândurile și NU s-au mutat din sector, așa cum li s-a recomandat la un moment dat. Au strâns în schimb semnături, au protestat într-un mod cât se poate de civilizat, și-au făcut auzită vocea și au reușit să schimbe planurile anunțate.
A fost o victorie mică poate, dar atât de importantă pentru a face pe cei aleși, de oricare parte ar fi ei, să înțeleagă că bucățica ce li s-a dat în grijă nu e a lor și nici nu pot face ce vor aici.
Că e o deosebire între a fi proprietarul unui apartament, unde poți să îți pui gresie roz în sufragerie și nu riști nimic, cu spațiul public și mai ales cu cel verde, lucrurile stau diferit.
Mai sunt multe de făcut și poate de îndreptat în parc (așa cum povesteam, într-un an de când m-am mutat eu aici s-ar construit și betonat cât în 10), dar zic eu că deocamdată ne putem bucura de iarnă, de zăpadă și de cele câteva planuri care din fericire nu au putut fi puse în aplicare.
Printre ele, dealul din parcul IOR rămas al oamenilor în general și al copiilor în special.
Cosmina Filip says
06/01/2015 at 12:52Este unul dintre cele mai mari parcuri din Bucuresti, eu stau in zona, imi petrec foarte mul timp aici de cand sunt mica.
Sunt de acord cu cetatenii in privinta schimbarilor pe care primarul sectorului trei vrea sa le audca , natura ar trebui protejata!
Iulia Stancu says
06/01/2015 at 23:05Cosmina, total de acord cu tine: unul dintre cele mai frumoase parcuri din Bucuresti, daca nu cel mai frumos.
Si ma bucur mult ca suntem suficient de multe persoane care gandim la fel, incat sa contam 🙂
Despre monitoare says
07/02/2015 at 04:55Mi-as doris a vad cat mai multe astfel de dealuri, si nu atatia copiii in casa in fata ecranelor.
george says
18/03/2015 at 20:11O Doamne, cati ani are duduia care a scris materialul si de unde este, sau de unde a venit?! Adica l-a vazut in 2014 si l-a botezat ca in titlu? Mai nene dealul asta e mai vechi ca matale si eu merg acolo, din 1987, in fiecare an sa ma dau cu sania. Am 33 de ani sinca ma dau cu sania, atat singur cat si cu copiii mei. Deci nu iti mai raci cuvintele de pomana! Acolo e derdelus din 1900 toamna, puteai sa te informezi si sa aduci un plus textului spunand ca acolo este unul din simbolurile copilariilor multor copii.
Iulia Stancu says
19/03/2015 at 08:47Duduia care a scris materialul a copilarit la Constanta si s-a mutat de un an in Titan, dintr-o zona a Bucurestiului in care abia de vedeai 2 copaci la un loc.
Stie ca dealul e vechi si ca i se spune Dealu Mare si iti multumeste pentru completari :).
Te asigur ca a avut cele mai bune intentii din lume cand a scris articolul :). E un blog personal, cu impresii ale unei persoane obisnuite, chiar daca unele articole sunt intr-adevar documentate – nu era cazul aici, unde exprimam o parere si nu transmiteam informatii daca citesti cu atentie.