
Pe scurt, Casa Satya înseamnă preparate vegetariene incredibil de gustoase, dar și sănătoase, create după principii Ayurvedice, hrana trebuind să ofere echilibru, armonie, energie vitală…
Acestea sunt lucruri pe care le-am aflat la lansarea meniului de toamnă Satya, la care am fost invitată săptămâna trecută. Lor li se adaugă impresiile mele: un restaurant care îți dovedește că mâncarea vegerariană poate fi incredibil de gustoasă, în care te simți cu adevărat oaspete mai degrabă decât client (și am reușit să ajung la ei și cu alte ocazii), cu decoruri faine, orientale, de bun gust, cu muzică liniștită, în surdină. Dacă ar fi mai aproape, cred că aș ajunge destul de des la Satya, pentru că au toate ingredientele unei seri reușite.
Într-una dintre serile de sfârșit de octombrie am avut ocazia să degustăm incredibilele ciuperci Shimeji trase la tigaie cu orez basmati, o multitudine de legume și brânzeturi la grătar care te făceau să uiți că nu aveai niciun fel de carne în farfurie, foarte simpaticele clătite cu brânză strânse într-un fir de praz, sosul cu tomate aromate și mozarella…
Iar tortul de ciocolată a fost incredibil de gustos, atât de gustos încât nu am reușit să îl trag în poză.
Toate au fost excelente, iar Casa Satya s-a dovedit o gazdă impecabilă. Imaginile vorbesc de la sine :
Nu stiam de acest restaurant, insa am intrat pe site-ul lor si vad ca au o multime de preparate interesante (inclusiv bauturi). Am sa-i trec pragul cat de curand !
O propunere buna, chiar sunt interesat de meniul de toamna lansat fiind un mare gurmand
uau, merita incercat 😉