Vă povesteam acum câteva zile despre cardul Kill the Bill, pe care îl așteptam cu mare nerăbdare. Ei bine, l-am primit, și abia aștept să îl utilizez!
Probabil că l-aș fi folosit deja dacă marele nostru proiect cu apartamentul nu ar fi prins contur zilele acestea, lucru ce s-a tradus prin ceva agitație pentru noi. Acum însă lucrurile intră în normal, iar cardul îmi prinde foarte bine, pentru că, odată ce vom începe nebunia cu mutatul, cred că o să fiu ceva mai puțin dornică să îmi testez veleitățile de gospodină.
Revenind la card, să spunem că acesta îmi va reduce nota de plată la mai bine de 70 de restaurante din București – nu doar pentru mine, ci și pentru prietenii care mă vor însoți. Reducerile nu sunt deloc mici – între 20 și 25% pentru întreaga notă de plată sau 30% pentru valoarea mâncării.
Am aruncat o privire pe lista restaurantelor și m-am bucurat să regăsesc printre ele unele dintre preferatele mele. La altele chiar îmi doream să ajung și acum am un motiv în plus să o fac.
Vreau, de exemplu, să ajung la Allhambra, atât pentru atmosferă, cât și pentru priveliștea asupra Casei Poporului pe care o poți admira de acolo. Reducerea cu cardul Kill the Bill este de 20%, valabilă în orice zi a săptămânii, după ora 18.00, pentru 8 maxim persoane, cu un simplu telefon în prealabil.
Sâmbătă mă întâlnesc cu o prietenă ce vine pentru câteva zile în România, iar de dragul vremurilor de-altă dată am stabilit să ne vedem la Boheme Cafe, din zona Romană. Aici reducerea este tot de 20%, valabilă sâmbăta și duminica (se nimerește foarte bine, ea va sta chiar în week-end în București) și putem merge direct, fără telefon în prealabil – vom face totuși o rezervare.
Tot zilele acestea o să ajung probabil la Serendipity, una dintre ceainăriile mele preferate din București, de lângă Grădina Icoanei. Reducere 20%, de luni până miercuri, pentru maxim 8 persoane, cu telefon în prealabil.
Mi-aș mai dori să ajung la Les Ottomans, pentru că îmi place mâncarea și atmosfera orientală, la Tabiet, unde nu am mai fost de tare multă vreme, cred că de când erau pe Ionescu Gion, la restaurantul vegetarian Barca sau la El Torito. Evident, pentru fiecare dintre ele există o reducere prin cardul Kill the Bill, sfatul meu este să consultați întreaga listă de restaurante pentru a vedea dacă preferatele voastre există acolo.
Eu sunt sigură că mare parte din ele se regăsesc, iar dacă îți dorești un anumit restaurant pe această listă poți să le scrii celor de la Kill the Bill. Eu pot să vă spun deja că sunt foarte simpatici și cu siguranță că vor face tot posibilul să îți îndeplinească dorința.
În încheiere, dacă tot am vorbit atât de multe despre reducerile ce pot fi obținute cu ajutorul Kill the Bill, să spunem și că este singurul club de dining din România, membre sunt restaurante din toate colțurile Bucureștiului – așa că e imposibil să nu ai câteva variante aproape de birou sau de propria locuință – și că numără deja mai bine de 4000 de membri. Cum devii membru? Foarte simplu! Prin achiziționarea cardului, care are și el un preț foarte bun: 25 de lei pe an.
Iar dacă te grăbești și achiziționezi cardul până în data de 20 octombrie, Kill the Bill mai are o surpriză pentru tine: un concurs în cadrul căruia 5 persoane vor avea pranzul gratis timp de o săptămână la oricare dintre restaurantele Clubului Kill the Bill. Norocoșii vor fi stabiliți prin tragere la sorți.
Ce spuneți? Mă mai însoțește cineva în clubul Kill the Bill?
sooper, imi place foarte mult ideia, as vrea si eu acest card, cum si unde il pot obtine?
Din pacate nu functineaza cum ar trebui. La restaurantul cu specific mexican El Torito, dupa 2 dati in care l-au acceptat, mi-au spus ca nu mai colaborează. Pe siteul killthebill.ro restaurantul inca in lista localurilor agreate. Treaba romaneasca.
Buna Bogdan,
Iti multumim pentru feedback. Conform contractului in vigoare cu El Torito, daca doresc una dintre parti doreste incetarea colaborarii trebuie sa trimita o notificare de 30 zile celeilalte parti. Noi nu am primit aceasta notificare. Vom lua legatura cu ei sa clarificam situatia.
Si pe viitor ne poti scrie direct pe contact@killthebill.ro sau ne poti suna la 0769 018 300.
Multumim, Echipa Kill The Bill
Buna din nou Bogdan,
Am vorbit cu El Torito si ne-au cerut sa le spunem cand anume s-a intamplat incidentul? Contractul este valabil si nu au vreo intentie sa inceteze colaborarea. Isi cer scuze pentru incident si te rugam sa ne dai te rog mai multe amanunte ca sa putem clarifica situatia. Multumim, Echipa Kill The Bill
Buna Bogdan,
Nu am primit nici un raspuns de la tine, dar intre timp partenerii nostri de la El Torito au facut investigatii si au clarificat situatia. Se pare ca a fost o confuzie din partea chelnaritei care v-a servit – El Torito a incheiat colaborarea cu un alt furnizor care avea un card asemanator (Privilege), iar ea a confundat cardurile. Colaborarea cu Kill The Bill este valida si activa, isi cer scuze pentru incident si va confirmam ca puteti folosi cardul de Membru Kill The Bill cu incredere si veti primi reducerea de 20% dupa cum este afisat pe site-ul nostru. Multumim, Echipa Kill The Bill