Trecem uneori grabiti, neatenti pe langa ele, cu gandul la zecile de taskuri de indeplinit, sau cine stie la ce. Cladirile frumoase ale Bucurestiului… Mi-au starnit mereu curiozitatea, le-am admirat, dar cu rusine marturisesc ca rareori am mers mai departe si m-am documentat in legatura cu ele. Blogul acesta insa m-a ajutat sa merg mai departe si sa fiu mai atenta la ceea ce se intampla in jurul meu.
Asa a aparut si ideea acestei rubrici, 1001 locuri in Bucuresti, in cadrul careia va prezint astazi Palatul Kretzulescu, sau Palatul Crețulescu o alta cladire monument superba a Bucurestiului, poate prea putin cunoscuta de locuitorii sau vizitatorii Capitalei.
Unde se afla: adresa exacta este strada Ştirbei Vodă la numărul 39, pe o alee paralelă cu strada Schitu Măgureanu. Este una dintre intrarile in Parcul Cismigiu acolo.
Cui a apartinut: Palatul Kretzulescu a apartinut Elenei Kretzulescu, descendenta a doua mari familii boieresti, Filipescu si Kretzulescu. Elena (1857-1930) a mostenit casele din Bucuresti ale tatalui sau, construite in 1718 si le-a transformat in 1902, intr-un somptuos palat, realizat dupa planurile arhitectului Petre Antonescu (1873 – 1965), in stilul Renașterii Franceze cu influente baroce. Mare iubitoare a naturii şi florilor, Elena Kretzulescu a construit în aripa dreaptă a palatului o seră.
Scurt istoric al Palatului Kretzulescu: Palatul a fost vandut in anul 1927 Primariei Bucurestiului și a găzduit până în 1948 un Muzeu de Artă Religioasă. Nu am gasit nimic despre ceea ce s-a intamplat cu Palatul in perioada 1948-1972, in afara mentiunii ca ar fi gazduit “diverse institutii” – daca stiti, va astept sa comentati aici, oricum sunt curioasa si voi mai cauta, completand ulterior.
Destinatia actuala a cladirii: incepând cu anul 1972, Palatul Kretzulescu sau Crețulescu este sediul UNESCO-CEPES, Centrului European de Învățământ Superior al UNESCO (cunoscut drept CEPES după abrevierile din limba franceză, Centre Europeén pour l’enseignement supérieur). Palatul a fost renovat în anul 2003.
O sa inchei cu pozele facute de mine, pe care nu le-am putut pune la inceputul articolului, pentru ca nu mi se par foarte reusite, dar vreau sa le folosesc, pentru ca asa arata Palatul Kretzulescu din Bucuresti intr-o zi cetoasa, obisnuita, de iarna… Pana la urma acesta este un blog despre Bucurestiul vazut prin ochii mei, nu-i asa?
Aveti mai jos Palatul Kretzulescu, asa cum am reusit sa il prind, printre masini (cine se plimba zilele astea prin Bucuresti stie mormanele de zapada de pe strazi si trotuare, care nu iti dau o arie prea larga de actiune), intrarea in Palat si una dintre partile laterale, cea de la intrarea in Parcul Cismigiu:
Astept si propunerile voastre de locuri interesante din Bucuresti :).
Acest articol face parte din campania “1001 locuri în București”
Foarte interessant Iulia, daca n’ai scriis, n’am invatat despre ce vorba cu palatul acesta.
Am gasit si in francez pe wikipedia: http://fr.wikipedia.org/wiki/UNESCO-CEPES
Wow, ce frumoasa e cladirea. Si cand te gandesti ca sunt o gramada de-a cladiri in genul celei descrise de care nici n-am auzit ..
Ce frumos!
Am trecut de multe ori pe langa cladirea asta cand am fost la Bucuresti, dar niciodata nu am avut timp sa ma interesez ce anume este 🙂
Am citit,ca nu sunt date pt. perioda 46-72.Pot spune ca,cunosc bine Palatul, asa cum arata in 1956-1960.Am o memorie,inca buna si pot spune ca in acea perioada,era camin saptamanal pt. copii salariatilor M.A.I. Trei ani am fost si eu la acel camin(gradinita).Eram permanent uimiti de pertii pictati cu scene ,parca din povesti,de maretia incaperilor.Era pt. noi picii ca un palat fermecat,plin ge mistere. Mi-a ramas puternic in memorie.
Pacat ca nu se poate vizita acest palat frumos.
Poate ca va veni CINEVA si va initia posibilitatea vizionarii acestei cladiri a Patrimoniului Romanesc, sa zicem o zi pe saptamana.Sa intelegem ca este sediul si nu propietatea UNESCO
De acord cu cele spuse de către domnul Constantin Savu: o bună perioadă, a fost cămin săptămânal pentru preșcolari (copii ai salariaților MAI). Eram in “grupa mare” (1960 – 1961) când am frecventat, săptămânal, acel cămin. În curtea interioară, erau mulți păuni! M-au impresionat profund încăperile acelei clădiri de epocă.