Lectia de viata invatata la Muzeul Stiintelor Naturale si Tehnicii din Salzburg

O sa ma opresc un pic cu povestea calatoriei din aceasta vara, cu vacanta noastra la Salzburg. De fapt, am facut-o deja, fara sa va anunt. M-am luat cu altele si am cam neglijat blogul.

Revenind. Zilele astea am avut o revelatie : la noi nu intalnesti pe strada persoane cu dizabilitati. De fapt, asta m-a frapat din start, inca de la prima calatorie in Viena.

Atunci am inteles ca ai lor, spre deosebire de ai nostri, au toate mijloacele posibile la indemana pentru a putea duce o viata aproape de semenii lor mai norocosi. Incepand cu lifturile de la toate statiile de metrou, cu rampele din autobuz, cu semafoarele cu sunet (aproape toate sunt asa !) si cu micile ridicaturi care preceda orice semafor (ca sa isi dea seama cei care nu vad ca exista o stada ce trebuie trecuta…).

Doi ani de la prima calatorie la Viena, in acest muzeu din Salzburg, aveam sa imi dau seama cum stiu ei sa isi educe copiii, pentru ca la varsta maturitatii sa aiba atitudinea pe care o au vizavi de persoanele cu probleme.

Ca o paranteza, acest Muzeu al Stiintelor Naturii si Tehnologiei din Salzburg este cumva interactiv, in sensul ca, pe langa a privi diverse exponate, ai ocazia sa faci tot felul de lucruri care te ajuta sa intelegi mai bine diverse notiuni de fizica, chimie, etc. Acelasi lucru l-am observat si la Deuches Museum. Presiune, acceleratie gravitationala, tot felul de notiuni, demonstrate simplu si pe intelesul tuturor.

Intr-o sala mare ai ocazia sa te amuzi incercand diverse chestii, explicandu-ti-se scopul pentru care le faci. De exemplu, iti poti compune o masa alegand diverse produse (din plastic !), primind apoi explicatii despre cate calorii/grasimi/substante nutritive contine, cat timp ar trebui sa alergi pentru a consuma energia continuta de produsele alese, si asa mai departe.

Si lectia de viata de la Muzeul Stiintelor Naturii din Salzburg? A venit exact in acea zona in care te amuzai afland lucruri noi despre activitati banale, pe care le desfasuram zi de zi. Unul dintre aceste « puncte » era delimitat de un soi de gard, ca un spatiu de joaca pentru copii. Acolo erau doua scaune cu rotile, iar invitatia era sa te urci in ele si sa te plimbi in suprafata delimitata.

Comentariile ? Urma sa constati ca nu e usor, si erai indemnat sa te gandesti, macar atunci, la faptul ca sunt oameni condamnati sa traiasca o viata intreaga intr-un asemenea scaun cu rotile. Atunci am inteles ca grija si respectul pe care l-am intalnit in Austria (si in celelalte tari in care am fost, dar parca nicaieri ca aici) vizavi de persoanele handicap este, in primul rand, o chestiune de educatie. Era o zona in care poposeau mai ales copiii, noi am ales sa stam mai mult pentru ca eram efectiv impresionata de ceea ce vedeam. Copii, veniti adusi de parinti sau chiar in cadru organizat, cu profesorii lor, veneau acolo, invatand ceea ce inseamna grija si respectul fata de oameni.

Am testat si eu scaunele acelea. Si da, va exista mereu o diferenta fata de modul in care percepeam inainte persoanele cu dizabilitati si modul in care le percep acum. Imi parea sincer rau pentru ele si atunci. Insa, dupa 10 minute de mers cu acel scaun cu rotile, am vazut cat de greu este. Iti trebuie multa forta in maini, risti sa cazi (da, eu am facut-o) la cea mai mica denivelare. Si am facut si febra musculara.

Pana atunci, puteam doar sa imi inchipui cat de greu le este. Acum STIU. Si le este greu, credeti-ma, chiar si intr-o tara ca Austria, unde ai totul la dispozitie. La noi nu mai vorbim.
Este unul dintre momentele din vacanta la Salzburg din acest an pe care nu le vom uita, cu siguranta!