tumblr site counter

De unde sa fac eu rost de atata ura?

Tataia e pensionar. A muncit 35 de ani, in niste conditii la care nu vreau sa ma gandesc. 2 ani s-a pus pe tura inversa cu fratele mamei, pentru ca pe atunci femeile stateau 3 luni cu copii, iar eu trebuia sa stau cu cineva. Munca grea, in port, jos, la motoare. Ture de noapte la greu, mai ales in perioada despre care va vorbesc, in primii mei 2 ani de viata.

Acum se putea bucura de o pensie care cred ca intra in categoria celor nesimtite. In jur de 13 milioane cred, dupa 35 de ani in care a fost capitan de nava fluviala si apoi mecanic sef.

Conform a ceeea ce aud pe sticla, trebuie sa il urasc, pentru ca bunicul meu de 81 de ani, care a lucrat 35 de ani pentru statul roman, 35 de ani de grupa I de munca, asa cum erau clasificarile pe acea vreme, traieste pe spinarea mea.

Mama este un caz si mai grav. PENSIONATA ANTICIPAT. Da, a muncit si ea 34 de ani, a facut 2 copii si la 3 luni a trebuit sa se intoarca la munca. Dar are doar 56 de ani si e pensionara. Si pe ea trebuie sa o urasc. Si ea traieste pe spinarea mea.

Sora mea e profesoara. Castiga mai putin de 9 milioane, dintre care 2.5 se duc pe transport. O sa castige 6 si ceva dupa promotiile din iunie ale lui Boc. Am crescut impreuna, am impartit totul pana la o varsta, suntem si acum cele mai bune prietene. Insa, conform atitudinii pe care o vad pe sticla, si pe ea trebuie sa o urasc. Si ea traieste pe spinarea mea.

Tata inca lucreaza. Are 58 de ani si lucreaza de 40. In mediul privat. Si o sa mai lucreze pana la iarna. La iarna sentimentele mele pozitive vizavi de el se vor transforma in sentimente negative. Va trai si el pe spinarea mea.

Nu conteaza ca a muncit 40 de ani pentru statul acesta si mai bine de 25 pentru mine. Nu conteaza ca a platit taxe, impozite si nu a fost o data, o singura data la doctor in cei 40 de ani de munca. Oare cat a platit tata CAS in 40 de ani? Cine mai stie… In 6 luni insa va fi si el unul dintre cei care vor prabusi sistemul, economia, care va contribui la boala incurabila a societatii noastre. Atunci va trebui sa il urasc si pe el. Pentru ca si el va trai pe spinarea mea.

Si mai am multe alte exemple. Dincolo de micsorari de salarii, de mariri de taxe, de furtul pe fata pe care nu prea mai au cum sa il ascunda, de ceasuri de aur „plantate” prin tot Bucurestiul intr-o perioada in care lumea nu stie cum sa mai stranga cureaua, pe mine ma revolta faptul ca cineva poate sa isi permita sa imi sugereze care sa fie sentimentele mele fata de mama, tata, sora sau bunicul meu.

In fond, fiecare are o mama, un tata, o sora sau un bunic. Chiar credeti ca puteti sa ne faceti sa ii uram?

Comments

  1. Draga, fiecare ceas de aur tolerat, fiecare furt tolerat, fiecare eba votata, fiecare prost privit la televizor se intoarce astazi impotriva ta. Pentru ca da, prin pasivitate ai ales : mai aproape smecherii decat parintii.

    Pana la urma, lasa ca-i bine si asa, nu ?

  2. Iulia says:

    Nu stiu de unde ai scos-o pe asta cu pasivitatea, sau cu votatul ebei… Cred ca ma confunzi :)

  3. Apoi nu zic neaparat de tine, da’ nici nu poti sa negi ca in general, in medie, e valabil.

    Ca daca nu era, nici nu se povestea.

  4. matei says:

    ah! chiar nu inteleg de ce ar trebui sa ii uram! Sunt de accord ca traiesc pe spinarea noastra ( noi cei contribuabili la buget ), dar nici noi nu suntem corecti cu statul…. intr-un fel ciudat: noi inchidem ochii la tampeniile lor …. ei se fac ca nu ne impoziteaza tampeniile noastre!
    in rest: PACE!
    La multi ani! copil drag :)

  5. Iulia says:

    @Matei: Multam’ fain, draga mea. Iata ca, la asa o avalansa de sentimente, am si uitat de ziua copilului. La multi ani si tie!

  6. Andrei says:

    Asta e ideea. Nu urasti pensionarii tai, ii urasti pe ai altora.

  7. cineva93 says:

    cu riscul de a va face sa aruncati cu rosii si cu oua stricate dupa mine o sa va spun un lucru : am furat cu totii cu mainile infundate pana la cot in sacul statului – unii mai putin altii mai mult, unii mai la vedere sau mai discret, altii direct sau indirect … s-a furat din ’90 incoace de la opinca pana la vladica

    am lucrat in invatamant si in provincie si in Bucuresti, am lucrat in cercetare in Bucuresti si la privat tot in Bucuresti …

    la stat am vazut cum se fura fara nicio remuscare, cum se kiuleste in disperare, am vazut cum se duc fonduri pentru cercetare pe calculatoare sofisticate pentru acasa si pe vile de miliarde pt sefime; cei mici au furat calculatoare, hartie, papetarie, bunuri de protocol, mobilier, electronice … etc – toate “spalate” prin conferinte internationale si publicatii copiate si traduse de la cercetatori straini … cu acordul Academiei Romane si al Ministerului Educatiei

    am cunostinte care au lucrat la SAPARD si la ministerul agriculturii – pierdem fonduri europene pt ca nu stim sa le gestionam sau pt ca ne e lene sau ….

    la privat povestea e mai scurta : nu se declara veniturile reale, nu se fac carti de munca, se fac lucrari de mantuiala etc …

    concluzia : io va urasc pe toti, fie ca sunteti pensionari sau nu :D

Trackbacks

  1. [...] copii, iar eu trebuia sa stau cu cineva. Munca grea, in port, jos, la motoare. Ture de noapte [...] Ultimele articole despre A Posted in Stiri Tags: atata, rost, Unde « Consultant Credite- Companie Multinationala [...]

  2. [...] This post was mentioned on Twitter by bancila, Blogdebucuresti. Blogdebucuresti said: Haideti sa-i uram pe toti: http://tiny.cc/wbjfs [...]

Speak Your Mind

*

Facebook Like Button for Dummies