tumblr site counter

Concurs de gatit la Bucuresti, festival gastronomic la Viena

Dintre toate evenimentele din Bucurestiul de week-endul acesta despre care va povesteam, am ajuns doar la concursul de gatit, sambata seara. Pentru ca am avut multe de facut sambata, iar duminica a plouat. A plouat si multe dintre evenimente s-au anulat, in ciuda zilei Europei.

Sa va povestesc despre acest concurs de gatit, si va trebui sa ma credeti pe cuvant, pentru ca, desteapta ce sunt, am luat baterii aproape de terminare si aparatul de fotografiat a cazut la datorie dupa prima poza.

A fost o taxa de intrare care m-a cam surprins, insa am ajuns mai tarziu sa ma bucur de existenta ei, pentru ca acest mic amanunt a triat un pic lumea.

Sa nu va inchipuiti ca a fost cine stie ce… Un soi de balci autohton, cu mici si bere la halba – care au avut, cum altfel, cel mai mare succes. La care se adaugau diverse fripturi si cartofi prajiti, pastrama prajita…

Au fost si traditionalele sarmalute, facute de niste tanti simpatice, morosence, iar dupa coada care se facuse, cred ca erau bune. Mai erau si langosi, un purcel la protap, un imens tomberon plin de tot soiul de gunoaie fix in mijlocul spectacolului.

Muzica mi s-a parut o adaptare a la Bregovici a melodiilor noastre populare, cu orchestra, ok in general, insa muult prea tare pentru gusturile mele.

Sincer, nu prea inteleg cum de plimbandu-ma pe acolo am ajuns sa ma gandesc la Festivalul culinar ce are loc in fiecare an in fata primariei vieneze. Probabil pentru ca ambele evenimente s-au invartit in jurul gatitului.

Insa ce diferenta intre atmosfera de la Viena si cea de la Bucuresti!

In Viena erau un fel de tarabe, fiecare cu mancare facuta pe loc si reprezentand cate o natie (Romania nu era reprezentata, desi sunt convinsa ca o parte din bucatele pe care le-am vazut la Bucuresti ar fi fost apreciate la Viena). Iti puteai lua mancare de la nemti, de la italieni, greci sau austrieci, de la libanezi si de la multi altii. Si erau prezente enorm de multe marci de bere austriece, la dozator, ca si la noi.

Mancarea era servita in farfurii de portelan. Existau mese, si daca nu prindeai loc la o masa, te duceai pur si simplu in parc si mancai pe o banca. Cand terminai, duceai farfuriile in cateva locuri anume create. Muzica era clasica si in surdina. Oamenii vorbeau incet, civilizat, daca auzeam voci mai ridicate, intelegeam ce vorbeau (nu, nu vorbesc nemteste, erau romanasi de-ai nostri toti cei galagiosi).

La noi, oamenii isi mancau veseli micii si isi beau berea pe niste fete de mese albe, murdare, vorbind tare si gesticuland. Deh, latini, ce sa ne faci!

In Bucuresti nu a fost aglomerat, in Viena, dimpotriva. Insa oamenii isi vedeau asa de frumos de treaba lor, ca nu te deranja nicicum aceasta aglomeratie.

Daca ajungeti la Viena, sigur o sa mergeti si la festivalul acesta culinar, care se organizeaza in fiecare vara. Muzica buna, mancare buna, un loc placut in care sa petreceti serile de vara.

Nu pot totusi sa nu remarc si acest concurs de la Bucuresti, ma gandeam totusi ca am facut un pas in plus fata de eternele festivaluri ale berii. Aici aveam o tematica, un concurs, am vazut si ceva vedete si televiziuni, am vazut si oameni imbracati in costume populare si mancaruri traditionale, ce mai, eu zic ca e un pas inainte si ca la anul, daca va fi, va fi mai bine.

Daca tot de la Bucuresti nu avem poze, sa aratam cateva de la Viena.

Cam asa aratau „tarabele” si da, era foarte aglomerat:

Viena, festivalul gastronomic

Viena, festivalul gastronomic

Parcul arata cam asa:

Viena, atmosfera din parcul din fata primariei

Viena, atmosfera din parcul din fata primariei

Si iata si primaria, sau Rathaus, ceea ce prilejuia o mica confuzie, unii avand tendinta sa traduca in engleza prin „house of the rats” (sau casa sobolanilor):

Rathaus Viena

Rathaus Viena

Comments

  1. fata din vis says:

    foarte frumos la Viena. E buna si mancarea dar nu vreau sa ma gandesc la ea.:)

  2. Iulia says:

    Eh, mancarea la Viena este si cam scumpa… Am uitat sa precizez ca in Bucuresti cu 10 euro mancai la festival destul de bine, pe cand in Viena 10 euro dadeai doar pe 2 beri. Cu tot cu mancare, aveai nevoie de minim 25 :)

  3. fata din vis says:

    atunci, mai bine mergi cu pachetelul de acasa

  4. Iulia says:

    Da, era multa lume care isi scotea un sandwich din geanta, si, culmea, nu cei galagiosi! Noi am incercat sa ne incadram in 15-20 de euro, eu mai renuntam la bere, luam o portie mare de mancare pentru amandoi… Dar nu reuseam mereu sa rezist tentatiei de a gusta din mai multe chestii :)

Speak Your Mind

*

Facebook Like Button for Dummies