Cred ca am fost cel mai naiv si mai aerian copil din cati pot exista. Problemele mele la 7 ani erau legate de forma pamantului, de ce e bradul verde si iarna, daca exista extraterestri si alte alea…
Cand am mers la scoala, in prima zi, doamna invatatoare, ma scuzati, tovarasa, a cedat locul la catedra unei mamici care, spunea ea, “o sa aiba cat de curand un bebelus”. Mamica era a mea, bebelusul era sora-mea si urma sa se nasca peste vreo doua saptamani. Va dati seama cat de evidenta era schimbarea prin care trecuse mama, iar eu habar nu aveam de aspectul acesta.
Am vazut cu mirare cum mama era cea care urma sa aiba un bebelus, si am exclamat, in rasetele parintilor prezenti in sala de clasa : « Ce bine ! Inseamna ca o sa am un frate sau o sora ! ». Si acum ma intreb cum eu, copilul care punea o suta de intrebari pe minut, nu ajunsesem si la alea cu floricele si albinute. In fine. Sa zicem ca aveam alte preocupari.
Tot cam atunci am aflat si vestea tragica despre (in)existenta lui Mosului. A venit mama intr-o zi cu o sacosa mare, pe care a ascuns-o dupa sifonier. In sacosa se afla tot ceea ce ii scrisesem eu Mosului sa imi aduca: o papusica, o carte cu pisici si cu scrisul mare (eram clasa I si abia buchiseam literele, insa tineam tare mult sa citesc singura), un set pentru lucrul manual si o pereche de sosete rosii si groase.
M-am prins repede cum stau lucrurile. Am tacut chitic si am asteptat seara in care jucariile aveau sa aterizeze sub brad, pentru confirmare (atunci nu aveam nici un fel de traditie legata de seara de Ajun, erau inca vremurile comuniste, cand venea Mos Gerila,). Atunci am stiut sigur, si am plans toata noaptea, cu cele despre care va povesteam mai sus in brate.
Dar, Iulia, Mos Craciun exista!!!
Erai cam micuţă când ţi-ai dat seama că Moş Crăciun e doar o poveste!
@Cris: nu-i asa? exista si va exista atata timp cat vor exista copii si copilarie, si adulti cu suflet de copil!
@Ruxandra: ei, din cate imi amintesc, ceilalti copii aflau povestea cu parinti, cadouri si Mos Craciuni inca de pe la gradinita, trecuse ceva si pe la urechile mele, insa refuzam cu tarie macar sa iau ipoteza in considerare. Atunci am avut proba clara, si a fost cu atat mai dureros.
Ufff…ce poveste;))…eu voiam intotdeauna sa il prind pe mos…am avut o satisfactie mare cand l-am prins pe Mos Niculae(nu imi dadeam seama ca o sa imi fie dor mai tarziu de vremurile alea)…o sa pun si eu o popvestire despre Mos Craciun mai prin zona:)…toate cele bune Iulia:)
Nici nu stiu ce e mai frumos: vremea aia cand credeam ca exista Mosul sau vremea asta cand il cream in sufletele noastre pentru noi sau pentru cei dragi! E frumos sa daruiesti si sa te simti cateodata un mic Mos Craciun! Mie imi place mai mult sa ofer cadouri si surprize decat sa primesc…Uite, tie iti multumesc ca ne daruiesti istorioarele astea!