Am venit pe jos astazi de prin Unirii si am trecut pe langa piata volanta de acolo. Stiti, pietele volante ale lui Oprescu. Se pare ca acest concept merge mai departe.
Era o singura tanti acolo, cu de toate. Ne-am oprit, am intrebat-o daca mai vinde (era 9 seara totusi) si ne-a confirmat.
Dam noi sa ne gandim ce sa luam, brusc imi dau seama ca nu mai avem bani la noi. Deloc. Tanti ne vede incurcati si vrand sa plecam, ne intreaba care e problema, ii spunem… La care ea, foarte senina, ca nu e nimic, sa ne luam ce ne trebuie pentru in seara asta.
Am crezut ca nu aud bine. Imi zice ca da, sa ne luam ce ne trebe daca vrem sa facem mancare in seara asta. Ca ii dam maine banii, daca trecem pe acolo. Si daca nu, asta e, n-o saraci ca ne-a dat de o ciorba.
Scotocindu-ma mai bine, am dat totusi de niste bani, cat sa putem lua una, alta. Dar ghiciti cu cine am sa incep de acum inainte periplul meu prin piata?
Sa invatam sa daruim un zambet
Intalnim uneori oameni care cu un zambet, sau cu un gest, sau cu o privire, ne fac sa zambim, la randul nostru. Si bucuria este cu atat mai mare, cu cat acestia nu ne sunt cunoscuti.
Trecem in fiecare zi, obositi, grabiti, ingandurati, cu pasi repezi, uitand sa zambim, sa ne ridicam pentru a oferi locul cuiva care are probleme, sa ne dam la o parte ca sa treaca cineva grabit in fata noastra. Uitam ca cel de langa noi ar putea sa fie la fel de suparat, ingandurat, trist sau numai la fel de plictisit ca si noi. Si ne aduce aminte cineva, cu un simplu gest. Si zambim. Pana la urma, atata timp cat mai exista asemenea oameni, viata e frumoasa.
P.S. Tu cand ai facut ultima data un gest frumos pentru o persoana necunoscuta?
Ca sa raspund la intrebarea ta, o sa postez aici un zambet virtual, de inceput de discutie.
Frumos…mai rar gasesti oameni de acest gen care sa te ajute neconditionat…mai nasol e totusi cand faci si tu acest lucru si nu esti apreciat…e cam nasol sentimentul…parca ti s-ar da una peste fata…in fine…asta e…continuam sa fim noi orice s-ar intampla:)…toate cele bune:)
Asa e, si eu am patit de multe ori. Pana la urma ma cosolez cu faptul ca asta e, o fac pentru ca imi e drag sa ajut pe cineva si nu pentru a primi multumiri in schimb. Desi ramai cu un gust amar atunci cand nu ti se multumeste
Bagi si tu o ciocolata dupa aia, sa se duca amareala.
doar ca nu prea ma omor dupa ciocolata…
Sunt cateva luni de-atunci. Ma intorceam spre locul unde-mi parcasem masina si am observat un biet om care-si uitase farurile masinii aprinse si i se descarcase bateria. Nicio sansa ca sa-si mai porneasca masina. Am incercat sa-l imping, l-am impins de vreo 2-3 ori in fata, inca de 2-3 ori in spate, nimic. Pana la urma, omul imi marturiseste ca nu are habar cum se porneste masina impinsa si ma roaga sa trec eu la volan. Sincer, nici eu nu facusem niciodata practic treaba asta, dar teoretic stiam cum se face. Ma impinge el, nu reusesc din prima pentru ca masina nu lua destula viteza. Pana la urma, mai trece un om milos pe trotuar, il ajuta la impins, de data asta masina prinde viteza destul de buna si porneste. Mi-a multumit mie, i-a multumit si celuilalt om, apoi am plecat fiecare in drumul lui.
Cred ca daca fiecare dintre noi ar fi dispus sa se opreasca in zilnic pentru 5 minute si sa faca ceva pentru altcineva, lucrurile ar sta altfel in tara asta.
Sau, daca nu putem face bine, macar sa nu facem rau…Frumoasa postare!