Praga vazuta de la Castel
Zilele astea ma gandeam cat de mult am putut sa vorbesc despre Viena si cat de mult am nedreptatit Praga cu aceasta ocazie. Pentru ca, de fapt, anul acesta la Praga am fost. Am stat un pic si in Viena, pentru ca era musai ca duduia sa vada una si alta, dintr-o lista interminabila, insa Praga a fost destinatia noastra.
Insa imi este greu sa vorbesc despre Praga… Pentru ca mi s-a parut atat de frumoasa, asa de pitoreasca si de aproape de sufletul meu, incat atunci cand ma intreaba cineva prefer sa tac si sa imi amintesc… si balmajesc un „frumos” anemic.
Ce pot sa spun despre Praga? Ca este frumoasa si vesela? Ca e viu colorata, ca oamenii iti zambesc pe strada, ca are niste parcuri si gradini in care ai vrea sa te pierzi…
Ce mi s-a intamplat mie la Praga? Pai, mi s-a intamplat urmatorul fenomen: venita de acasa cu lectiile facute, cu o multime de foi si foicele in care imi notasem ca trebuie sa vizitez asta, si asta, si asta, am constatat la fata locului ca nu mai aveam chef sa vizitez nimic. Ca era asa de frumos afara, cerul, oamenii, atmosfera, incat in acea saptamana nu aveam chef de vazut nici un muzeu, nu aveam chef sa stiu unde exact ma duc pasii.
Deja stiu ca o sa revin la Praga. Pentru ca mi-a placut. Nu stiu daca voi marca obiective turistice, cu toate ca imi voi propune, sunt sigura. Ceea ce stiu este ca imi e deja dor de orasul acesta frumos si ingrijit.
Gradini
Foarte interesanta prezentarea ta si foarte frumoase pozele. Mi-am amintit de o melodie veche a Rikai Zarai, dar din pacate n-o gasesc pe trilulilu.
Multumesc frumos
.
E frumos sa vezi aceleasi lucruri, cu egala placere, prin ochii altcuiva. Am pozat Praga de la castel prin aproape aceeasi prisma.
Am apreciat la praghezi faptul ca ei pot la modul simplu, nici macar cu heirupistul yes, we can.
Nu-i asa? Ceva de genul asta am simtit si eu cand am citit articolul tau despre Praga, in urma cu ceva timp