Nu m-am mai uitat demult la un meci de fotbal cap-coada. De cand ai nostri s-au obisnuit sa vada competitiile mari la televizor.
Ieri insa abia am asteptat inceputul meciului de pe Stade de France. Vroiam sa vad cum arata echipa lui Lucescu junior, sa vad daca mai avem vreo speranta in fotbal. Si am vazut exact asta: ca putem incepe sa speram. A fost un egal care nu ne va duce la mondiale, insa ne poate face sa speram intr-o echipa adevarata de fotbal. Mai incolo.
Au fost, zic eu, alegeri proaste ale lui Luce-jr., gen Mara sau Max Nicu, insa acest egal cu francezii, pe terenul lor, cu 70000 de oameni care strigau „Allez, les bleus”, zic eu ca spune ceva. Mai ales ca a fost obtinut fara Mutu pe teren.
In alte circumstante, un egal pe Stade de France ar fi fost un rezultat exceptional. Asa, este doar un rezultat de moral. Calificarea a fost ratata din pacate, in meciurile cu Lituania si Austria. Insa aveam mare nevoie de acest egal. Ca sa putem privi inainte cu un pic de speranta. Pentru ca vor mai fi Campionate Mondiale, vor fi si europene…
Sincer imi e cam indiferent fotbalul romanesc si in mod special suporterii care nu stiu decat sa sustina echipa decat cand au vreo victorie, in rest…
Mie nu imi e chiar indiferent. Ani buni nu am ratat nici un meci – cupe europene, meciurile nationalei, in preliminarii, in finalele campionatelor mari, amicalele chiar. La un moment dat am obosit: pentru ca mi se parea ca nu se face nimic. Vedeam o echipa obosita care parca alerga pe teren in asteptarea fluierului de final si sperand sa nu fie diferenta de scor prea mare. In DEfavoarea lor. Acum mi s-au parut totusi schimbati. In bine, chiar daca multi sunt tineri si gresesc. O sa ma uit si miercuri la meci.