Atunci cand astepti autobuzul, e musai sa stai cat mai aproape de mijlocul strazii. Sa vezi daca vine sau nu. Si sa crape soferii de ciuda, lua-i-ar naiba de snobi afurisiti si cu masini in dotare!
Cand il vezi ca vine, musai sa iti faci loc printre cei din statie. Daca nu se gandesc ei sa iti faca loc, impinge cu incredere, da coate, fa tot ce poti sa fii cat mai bine plasat, sa nu cumva sa iti scape locul, daca este vreunul. Utilizeaza aceeasi tehnica, cu coatele si impinsul, la urcare. Functioneaza de minune. Sa-i ia naiba pe toti, ca abia se misca. Doar nu o sa ratezi urcarea din autobuz din cauza a doi-trei mormoloci!
Odata ajuns in autobuz si asezat pe scaun (daca nu este unul liber, eliberezi unul, imposibil sa nu gasesti vreun fraier mai slab de inger care sa nu se ridice atunci cand urli tu la el sa o faca, si daca nu se ridica, poti utiliza tehnici suplimentare, de exemplu sa il scuipi, nemernicul naibii care nu asculta ce ii spui tu!) poti sa rasufli usurat si sa iti scoti casetofonul cu baterii. Si sa le pui manele la oameni, ca sigur asta vor sa auda sambata la 8 dimineata.
Daca vin controlorii, poti sa stai linistit, nu se vor lega de tine SIGUR. Iti stiu ei bine tehnicile, aceleasi cu cele pentru eliberarea scaunului. In plus, is atatia fraieri in masina care poate au uitat sa isi incarce porcariile alea de cartele pentru o zi sau doua, numai buni de amendat. Tu nu prea ai cum sa iti incarci cartela, ca nu ai avut niciodata asa ceva.
Daca vezi ca lumea face loc in jurul tau si stramba din nas, incepand chiar sa coboare, tu incearca sa te foiesti un pic, sigur scapi de toti si ramai cu masina personala, cu sofer cu tot, asa cum se cuvine unei personalitati ca tine.
Daca gasesti ceva seminte prin buzunare, incepe repede sa spargi la ele, si scuipa cojile cat de departe poti. Eventual, incearca sa ii nimeresti pe fraierii care inca mai sunt in autobuz.
Si nu uita sa dai mai tare casetofonul, sa se auda pana la sofer.
Cand te hotarasti intr-un final sa cobori, fa-o exact in ultimul moment, ca sa poti sa impingi si acum vreo 2-3 fraieri care vor sa se urce in autobuzul tau. Si, odata ajuns in statie, treci din nou in mijlocul strazii, sa crape de ciuda soferii. C-asa-i in tenis!
*** Acest articol este un pamflet, iar daca unele din intamplarile de mai sus coincid cu propriile observatii de pe autobuzul 123 din aceasta dimineata, de pe ruta Gara de Nord – Vitan Mall, este absolut intamplator
Se pare ca iar vom fi nevoiti sa mergem care cum o putea la serviciu sau pe unde avem treaba, pentru ca, incepand cu data de 18 martie, se va declansa o noua greva pe termen nelimitat la metrou.
Ultima greva la metrou a fost in noiembrie, si atunci nu prea am reusit sa gasesc nimic acceptabil pentru traseul Timpuri Noi-Grozavesti.
Bulevardul Unirii era pur si simplu blocat, asa ca varianta cu 123-104 a picat din start… m-am gandit si la traseul, un pic peste mana, dar asta era, cu 23 pana la intersectia Liberty Mall, apoi cu 8 pana la APACA si pe urma pe jos, dar a picat si asta, cand am facut 15 minute o singura statie…
Mai am o saptamana sa gasesc ceva, greva sunt sigura ca va fi, asa ca… nu ne ramane decat sa ne consolam, cei care locuim in Bucuresti.
Am fost prin Mega Image-ul de la Vitan astazi, sa iau una, alta. Inainte sa intru, vad puhoi de lume adunat in jurul unui soi de tarabe volante.
Bineinteles ca nu m-am putut abtine de la a investiga cauzele unei adunari de atatea persoane chiar in fata magazinului, asa ca am bagat repede capul, sa vaz despre ce era vorba.
Si era vorba despre martisoare. La 2 lei. Frumoase.
In fine. Intru in magazin, cumpar cele necesare, si ma indrept catre iesire. La iesire, unu-doi gura casca, din multimea pe care o lasasem eu cumparand de zor martisoare. Ceva se intamplase si bineinteles ca nu m-am putut abtine sa nu investighez, asa, plina de sacose, cauzele disparitiei subite a multimii dornice de achizitionat simboluri ale primaverii.
Am descoperit repede: comerciantii, smecheri si cu marketingul in sange, vazand ca merg martisoarele asa de bine, s-au gandit sa bage un mic adaos. De 50%. Asa ca martisoarele erau acum 3 lei. Si lumea, ia-o de unde nu-i.
Buna treaba. Mai bine scump si nu vinzi nimic, decat ieftin si sa nu mai faci fata cererii. Ca asa stim noi sa facem comert.
Acestea fiind zise, va doresc un 1 Martie frumos!
Ma gandeam asa, intr-o doara, cum arata lumea inainte de aparitia mobilului. Adica, atunci cand plecai de acasa si nu putea nimeni sa te sune de 10 ori, sa iti aminteasca sa iei paine la intoarcere, sa nu uiti sa iti pui fularul, sa fii atent cand treci strada, sa ne intalnim la 6, ba nu, la 5 jumate la Romana, ba nu, mai bine la Universitate…Hmmm… daca imi aduc aminte eu bine si atunci mergeam la intalniri, eram atenta (ma rog…) cand treceam strada, imi puneam si fular, cumparam si paine…
Oare cand o fi devenit mobilul asta atat de indispensabil?
Imi aduc aminte ca, atunci cand am fost in prima mea tabara, pe la 10 ani, undeva prin Bacau, am sunat acasa o singura data, cand am mers in excursie la Bacau, si stateam toti la coada la telefonul public, asteptand sa ne sunam parintii. Iar de 3 lei, cat era un apel din asta interurban, nu puteai decat sa indrugi un “da, mama, sunt bine, abia astept sa vii acasa”.
Ca sa verifice ca sunt mereu acasa, mama ma suna pe fix. Bineinteles ca dormeam atat de profund incat nici nu auzeam telefonul. Pentru mesaje, erau biletelele. Nu aveai cum sa zici: ia sa il sun repede, sa ii zic ca vreau deja sa plec. Nu. Lasai biletel: am plecat, revin in juma’ de ora. Si mesajele prin viu grai: “Ii puteti transmite Iuliei ca am cautat-o, am nevoie de tema la matematica”. Peste 3 secunde, agatat de geamul de la balcon, un personaj striga disperat “Iuliaaa, Iuliaaa, e Maria la telefon. Vrea tema la matematica”. Si o voce de undeva de jos, dintr-un loc neidentificat de mama deja aplecata trei sferturi peste balcon: “Spune-i ca urc in 15 minute si o sun eu”. Si peste alte cateva secunde: “Da, Maria, e un pic afara, te suna ea in 15 minute”.
Va puteti imagina existenta acum fara telefonul asta nesuferit? Pun pariu ca daca il inchid vreo cateva ore, primesc nu stiu cate mesaje cu “ce ai patit, de ce ai telefonul inchis”. si ca mama, care nu stie sa scrie mesaje, o sa incerce sa sune de una suta ori si ca va suna si exact in secunda in care voi deschide.
Voi va mai amintiti perioada pre-mobil?
Cand ziceam si eu hop! Taci, ca s-a hotarat iarna sa ne paraseasca, ma trezesc de dimineata si vad frumusete de zi cetoasa, de-ti vine sa te bagi degraba la loc in pat. Nu am facut-o, pentru ca astazi am treburi importante de executat, dar asta era primul impuls.
Hmm… Ca in sezonul asta, parca nu a mai fost niciodata: ninsoare, frig, ceata si, mai ales, balti si gropi, nenumarate balti si gropi. Sa fie oare de vina primaria, sa fie de vina oamenii de rand, ca nu isi fac ordine in batatura si in fata ei?
As fi tentata sa spun ca prin alte parti oamenii se mobilizeaza si reusesc. DACA nu as lucra in zona Grozavesti. Unde nu prea are cine sa se mobilizeze.
Santierul ce dureaza ceva de ani buni si care va avea ca finalitate maretul pod Grozavesti, a lasat urme adanci. De noroi. Pentru ca nu se mai poate accesa o anumita zona (unde, by the way, lucreaza sute de oameni) decat pe o poteca ce are aruncate, parca la misto, o serie de pietricele. Dar nu pe toata intinderea ei. Nu. Sunt pietre si noroi, pietre si noroi. Prin pietre mai e cum mai e. Dar prin noroi…
Si din cate am auzit, nu stiu ce primarie se va muta pe acolo. Abia astept sa ii vad pe domnul primar si pe domnii consilieri facand slalom prin pietre si noroi.